Inchiziţia – de la romani la români, de la preoţi la părinţi
Începând cu Inchiziţia Medievală, la 1184, şi până la sfârşitul Inchiziţiei Romane, în 1860, cei diferiţi ajungeau să moară fie arşi de vii fie torturaţi până la ultima suflare. Atei, „vrăjitoare”, nebuni, „bolnavi” posedaţi de afecţiuni ce produceau spasme musculare, intelectuali sau oameni incomozi. Noroc că vremurile acelea au apus, pierdute undeva în timpul procesului de civilizare a lumii. Sau oare?
E drept că cei diferiţi nu mai ajung (sau ajung foarte rar) să fie arşi pe rug, dar încă sunt loviţi cu „pietre”. Societatea, în marea ei parte, se teme de ceea ce nu înţelege şi, cum e mai uşor să loveşti sau să fugi decât să înfrunţi, preferă să izoleze ciudaţii undeva departe, trăind cu falsa iluzie că ei nu există.
Inchiziţia e încă aici, dar a abandonat tortura fizică (abolită prin lege) cu cea psihică (prea greu de demonstrat). O haină neagră te face satanist. Muzica rock te face drogat. Părul lung te face demon. Un cercel te face violator. Iar toate te fac de temut. Cât de simplu e totul! De ce oare ai vrea să stai de vorbă cu aşa ceva? Ia o piatră, dă şi fugi. Ţiganii sunt acum specie protejată aşa că, în curând, părinţii din întreaga Românie nu vor mai putea spune copiiilor „Dacă nu eşti cuminte te dau la ţigan!”, dar vor spune cu siguranţă „Dacă nu eşti cuminte te dau la rocker!”.
Cu un cazier curat, o slujbă care de trei ani mă duce pe un tren ascendent şi prieteni influenţi, mulţi nu se dau în lături să mă numească drac. Nu ar trebui să se teamă, pentru că nu îi mănânc. Nu pun gura pe aşa ceva. Plus că am studiat destul de bine Codul Penal şi ştiu ce înseamnă crimă, viol, furt, distrugere, lovire şi alte violenţe etc. Mai degrabă mă limitez la ultima, dacă e să fie cazul. Însă dacă cineva se aşteaptă să mă schimb… să aştepte liniştit. Sper însă să aibă destulă răbdare şi să nu îl lovească moartea aşteptând.
Dar destul despre mine, căci eu mă descurc. Problema apare în rândul adolescenţilor, care se lovesc de aceste lucruri taman în momentul în care au cea mai mare nevoie de înţelegere şi de cineva în apropiere să îi asculte. La vârsta la care abia ne regăsim undeva, când o facem dăm de rude. Care, bineînţeles, ştiu totul despre tot şi nimic despre… cei de lângă ei. „Trebuie să fi normal”.
Potrivit DEX (Dicţionarul Explicativ al Limbii Române), „normal,-ă I adj. 1. Firesc, comun, obişnuit”. Ce era comun şi obişnuit la Isus sau Da Vinci? Ambii au influenţat semnificativ lumea aşa cum o ştim noi astăzi (şi ambii aveau părul lung). Primul a fost ucis (sinucis, dacă e să mă întrebaţi pe mine), în timp ce al doilea a fost abandonat de societate. Acum ambii sunt modele de admirat, cât despre Isus chiar mai mult. De ce ar vrea unii ca urmaşii lor să fie „comuni”? De ce să nu fie tot ce pot fi? „Nu contează cât de lung am părul, mai presus e cât şi cum gândesc”… pe dracu’. Dacă vreţi un sfat, mai bine v-aţi opri din urlat preţ de câteva minute şi i-aţi asculta pe copiii voştri. Au nevoie de înţelegerea voastră nu de interdicţii şi pedepse. Mai ales că altfel îi veţi îndepărta, îi veţi face să vă urască, chiar dacă la început vor da vina pe ei pentru că vă vorbesc de rău când de fapt vă vor aproape de ei.
Oare de ce rock-ul este singurul gen de muzică ascultat la scară largă ce a supravieţuit trecerii timpului?Înainte de ’89 nu ştiaţi pe unde să vă mai ascundeţi să ascultaţi un Queen sau un Black Sabbath, iar acum o faceţi pe creştinii. De sigur, asta o făceau doar cei care nu erau securişti şi, cred eu, nimeni nu va recunoaşte că a colaborat cu Securitatea. E mai rău decât să fi rocker. „Deşteaptă-te, române!”. Îl ascultaţi cu ochii în lacrimi şi mâna acolo unde ar trebui să bată o inimă, dar nu vă treziţi niciodată. E mai bine să dormi. Ştiu. De multe ori o fac şi eu excesiv în speranţa că astfel timpul va trece mai repede sau că lumea va fi alta când mă trezesc. Măcar de v-aţi culca toţi să putem noi trăi!
„…şi ne iartă nouă greşalile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Grijă mare cum iertaţi că s-ar putea să pieriţi în Iad pe baza propriei voastre credinţe.
