FITS…. Fost-au Întâmplări şi Timpuri Superbe
Orice minune ţine trei zile… Atât a ţinut şi vizita mea la Sibiu. Trei zile care parcă au durat doar trei minute, dar care s-au concretizat în unele dintre cele mai frumoase amintiri. Am avut tot ce mi-am putut dori. Muzică bună, cultură, plimbări, arhitectură, aer, dar mai ales oameni, ţigări şi vodka.
Am plecat de acasă cu gândul că voi revedea două prietene incredibile, voi vedea Sibiul şi voi asculta, pentru prima dată, Zdob şi Zdub live. M-am înşelat. Are viaţa asta, sau poate mai bine spus soarta, un talent ciudat de a-ţi depăşi aşteptările. M-am urcat în tren cu o carte, laptopul şi câteva haine. Ştiam că voi surprinde pe cineva, deşi mă temeam că minciuna mea a fost desluşită undeva pe drum. M-am înşelat din nou.
Am ajuns în Sibiu. Parcă totul era diferit de acasă. Acel “parcă” avea să moară în acele trei zile. Mă plimbam către Piaţa Mare vorbind la telefon cu gazda mea. La un moment dat am decis că este momentul să mă aşez şi, prin urmare, să mă sacrific şi să mă desconspir. Rezultatul a fost pe măsură. A durat ceva până să fiu asaltat de voluntarele de la Teatru. Am aşteptat însă liniştit pe o terasă, cu o sticlă de vin roşu, sec, şi un pachet de ţigări. Iar când spun asaltat o spun în cel mai propriu sens al cuvântului.
După câteva ore hai-hui prin oraş (hai-hui pentru mine, pentru ele cu treabă), am ajuns în camera de cămin, unde aveam să petrec două nopţi scurte. Acolo am dat de alte două persoane care aveau să se scrijelească pe creierul meu. După o mâncare nouă, dar care mi-a dus papilele gustative pe culmile orgasmului, a urmat o seară cu muzică ţigănească şi muzică de percuţie marca La Banda Del Surdo, o sticlă de vodka şi ţigări pe balcon, dans şi ceva somn.
Era sâmbătă şi aveam ceva de lucru. Plictisit, obosit şi dornic să fac orice altceva, am acceptat provocarea de a scrie pentru ca duminica să îmi fie mai lejeră. Am plecat apoi spre centru, am asistat la ceva reprezentaţii. Prea multă lume şi un concert Direcţia 5, care nu m-a excitat deloc. O vodka în Art Caffe, o discuţie interactivă cu o actriţă şi un telefon. Trebuia să iau voluntarele de la Teatru. Sărim peste faza cu încălcatul regulamentului şi ajungem la vreo patru ore de dans, La Banda Del Surdo, un CD, 100 de vodka şi iar dans. La finalul serii ajunsesem să cunosc Nirvana. Cam dureroasă, mai ales în zona picioarelor, dar era Nirvana. Am dormit cum de mult nu am mai făcut-o (mă refer aici la durată, intensitatea e mereu la fel).
Duminică, vis. Job de dimineaţă (a se citi prânz spre seară). Au urmat două ore lipit de un gard metalic. Urma Zdob şi Zdub şi nimic nu mă putea face să mă desprind de preţiosul meu loc în primul rând. Multă lume. Şi mai multă lume. 40.000 de oameni şi primul sunet al instrumentelor. A fost incredibil. A fost Zdob şi Zdub. Ud până la piele, cu picioarele zdrobite şi fără voce, zeii s-au îndurat din nou de mine şi Fortuna m-a sărutat creştineşte. La sfârşitul serii aveam poză cu formaţia şi unele dintre cele mai incredibile fete din Sibiu (una a fost imobilizată la pat de o durere acută de măsea), plus un autograf de la Roman Iagupov.
A urmat dans şi ţipete pe stradă. Cămin. Duş. Somn. Tren. Deva şi restul nu mai contează. Orice minune durează trei zile. Dar minunile se pot repeta. Mulţumesc gazdelor care mi-au ţipat, cântat la trompetă (perverşii să dea xxx pe Google şi să facă sus-jos cu mâna), m-au dansat şi, în niciun caz în ultimul rând, m-au lovit şi pizdit (e în moldoveneşte, nu ştiu ce înseamnă) atunci când şi când nu a fost cazul.
