O cafea la dracu’-n praznic

Cei care mă cunosc ştiu că nu sunt pretenţios când vine vorba de locuri, oameni şi servicii şi că mediul meu natural este barul. Ei bine, am fost la dracu’. După ce am aşteptat ca prostul în frig un tren, care mi-a confirmat că CFR funcţionează după un alt fus orar, şi ceva ore într-un compartiment jegos cu un ciudat la costum care se uita la mine ca la maică-sa, am ajuns în Gara Internaţională Braşov. De ce îi spune aşa? Nu ştiu, dar ştiu de ce nu trebuie să i se spun aşa.

Cu toată întârzierea la plecare, miracolul a lovit şi am ajuns la timp în Braşov. Din nefericire, la timp înseamnă mai repede decât pot să îmi ocup camera de hotel. Obosit şi pierdut în gânduri, am avut un moment de “inspiraţie” şi am decis să rămân în gară la o cafea. Bou am fost!

Am trecut repede în revistă locurile unde aveam vreo şansă să primesc licoarea şi nu am reuşit decât să dau de un restaurant, pentru care m-am simţit prea sătul să fac o consumaţie la nivelul aşteptărilor, şi un local, a cărui nume nu îl reţin (şi nici nu vreau). Aşa am ajuns eu la dracu’. De cum am intrat, zeci de priviri s-au înfipt în mine. Parcă era “Convenţia Naţională a Boschetarilor de Pretutindeni” şi nu mă refer la maghiari. Haine rupte, feţe deformate de alcool şi jeg, miros de latrină amestecat cu cel de vodkă ieftină şi gunoi cât încape. Sunt conştient că nu mă încadrez prea bine nici în peisajul de zi cu zi, dar acolo eram extraterestru. S-or fi mirat săracii că eram curat şi cu haine fără găuri.

Apoi am făcut o a doua tâmpenie: “Dacă am intrat, rămân”. Ce mama naibii m-a împiedicat să fac stânga împrejur? Servirea era la bar, aşa că am fost nevoit să fac şi o baie de mulţime în stil băsescian. Cafeaua mi-a fost servită într-o cană curată. Cât i-o fi luat să o lingă atât de bine întrebaţi-o pe doamna însărcinată de după tejghea. Am fugit unde am găsit o masă mai retrasă şi m-am aşezat pe un taburet ceauşist, ros de vreme, ars cu ţigarea şi pătat cu ceea ce vreau să cred că nu era niciun fel de secreţie a organismului (uman sau animal). Privirile mă împungeau, comentariile curgeau fără să ţină cineva cont că cele două pâlnii din lateralul capului sunt folosite, cel puţin de mine, pentru a repera sunetele din mediul înconjurător.

Un tip gras şi libidinos se scobea de zor în nas şi apoi îşi ploba măselele cu materia primă, un altul comanda o bere pe care a băut-o mai ceva ca un căprior însetat într-o zi de august (îmi cer scuze tuturor căpriorilor), un borfaş care a venit şi el să cheltuie banii pe care i-a scotocit prin buzunarele cetăţenilor, un moş care nu îşi putea ridica moaca de pe masă deşi era evident că are ambiţie, o femeie deformată, plină de coşuri şi căcată la cur care ar fi supt-o pentru 50 de grame de alcool. Cam asta mi-a fost compania. Sar peste partea cu muzica pentru cei 99%, căci în condiţile astea, pe lângă ţigară şi cafea, părea cel mai bun lucru. Acum v-aţi făcut o idee despre cât de rău a fost?

După cele 15 minute petrecute la dracu’, care au părut însă o eternitate, am plecat spre hotel. Am intrat direct la duş pentru că ochii mi se lipeau de jegul văzut, iar privirile încă le simţeam în mine ca o virgină violată în grup.

P.S.: Chiar dacă nu dau doi bani pentru felul în care alţii se simt, o astfel de experienţă nu o doresc nici duşmanilor. Aşa că, dacă vreţi să serviţi ceva în Gara Braşov alegeţi restaurantul sau un alt bar (căci am văzut câteva abia când am ieşit). Pentru masochişti, boschetari şi manelişti (deşi ultimele două categorii nu vor citi asta în veci), dacă vreţi să mergeţi la dracu’-n praznic, de la casa de bilete înspre peron, în lateralul tunelului sunt nişte trepte. Urcaţi în sala de aşteptare (care e de fapt un hol) şi luaţi-o la dreapta. Tot înainte, prima uşă de la perete.

P.S.2: Au jocuri mecanice