Arhiva pentru 2 iulie, 2009

Unde-i presa?… Acasă!

Posted in Constatări on 2 iulie, 2009 by darkfreek
Unde-i presa?… Acasă!
Am auzit oameni spunând că presa de astăzi este de doi bani. Am
încercat din răsputeri să-i contrazic, să le demonstrez că nu este adevărat.
Nu am vrut să fac asta prin vorbe aruncate în vânt, cau un politician mânjit, în
plină campanie electorală. Nu eu. Nu noi!
Când spun noi mă refer la o mână de jurnalişti dintr-un mic orăşel de
provincie. Noi i-am contrazis pe cei care spuneau că presa adevărată a murit
prin materiale în adevăratul sens al cuvântului. Prin articole obiective şi
puternice.
Cei mai mulţi dintre noi au urmat o serie de traininguri susţinute de
profesionişti pentru a deveni buni, mai buni, cei mai buni. (mulţumesc CJI)
Reuşisem să scoatem pe piaţă un produs cu care puţine publicaţii, chiar şi
centrale, puteau concura la capitolul calitate – HUNEDOREANUL.
Dar acum scriu aceste rânduri de acasă şi nu din redacţie. Asta pentru
că adevăratul HUNEDOREANUL a fost ucis mişeleşte de părinţii lui. Dar
oamenii rămân. Jurnaliştii care înseamnă de fapt HUNEDOREANUL. Am fost
ucişi pentru on-line, un produs care nu aduce, încă, profit, care nu formează
opinii şi care nu mai poate lupta la fel de puternic pentru cititori. Şi uite aşa,
presa adevărată este aruncată pe tuşă şi rămâne doar un ziar galben şi un
salut pupincurist.
Dacă cineva îmi va mai spune că presa de astăzi nu valorează doi bani
nu prea voi mai putea să-l contrazic, pentru că argumentul meu cel mai
puternic a fost răpit dintre oameni şi aruncat în lumea virtuală.

Am auzit oameni spunând că presa de astăzi este de doi bani. Am încercat din răsputeri să-i contrazic, să le demonstrez că nu este adevărat. Nu am vrut să fac asta prin vorbe aruncate în vânt, ca un politician mânjit, în plină campanie electorală. Nu eu. Nu noi!

Când spun noi mă refer la o mână de jurnalişti dintr-un mic orăşel de provincie. Noi i-am contrazis, pe cei care spuneau că presa adevărată a murit, prin materiale în adevăratul sens al cuvântului. Prin articole obiective şi puternice.

Cei mai mulţi dintre noi am urmat o serie de traininguri susţinute de profesionişti pentru a deveni buni, mai buni, cei mai buni. (mulţumesc CJI) Reuşisem să scoatem pe piaţă un produs cu care puţine publicaţii, chiar şi centrale, puteau concura la capitolul calitate – HUNEDOREANUL.

Dar acum scriu aceste rânduri de acasă şi nu din redacţie. Asta pentru că adevăratul HUNEDOREANUL a fost ucis mişeleşte de părinţii lui. Dar oamenii rămân. Jurnaliştii care înseamnă de fapt HUNEDOREANUL. Am fost ucişi pentru on-line, un produs care nu aduce, încă, profit, care nu formează opinii şi care nu mai poate lupta la fel de puternic pentru cititori. Şi uite aşa, presa adevărată este aruncată pe tuşă şi rămâne doar un ziar galben şi un salut pupincurist.

Dacă cineva îmi va mai spune că presa de astăzi nu valorează doi bani nu prea voi mai putea să-l contrazic, pentru că argumentul meu cel mai puternic a fost răpit dintre oameni şi aruncat în lumea virtuală.