Mândru că eşti român?

Uite că se poate să fi şi mândru că eşti român. Ne-o arată hunedoreanul Claudiu Vasilache, care a găsit într-o clipă atâta bănet cât câştiga el într-o lună, dar a rezistat tentaţiei şi I-a dat înapoi mia de euroi pensionarului Italian care o pierduse. Noroc cu oamenii ca el că ne mai spălăm păcatele făcute de alţi conaţionali dincolo de graniţele ţării. După ce am mâncat lebedele din parcuri, după ce am dat în cap pentru un pumn de euro, după ce am violat şi omorât străini la ei acasă, vine un om simplu care trudeşte pentru banii săi şi dă, taman în Italia, o cizmă în fund celor care credeau că toţi românii şi toţi romii sunt în aceeaşi oală.

Era mai simplu pentru Claudiu să ţină mia de euro pentru el. Cu siguranţă, omul nu se lăfăie în bani, cu doi copii în ţară şi o familie în Italia, dar e împăcat cu sine şi fără mustrări de conştiinţă. Chiar el a spus-o. “Eu sunt mândru de mine şi nu am nimic să-mi reproşez”. Bravo lui, dar păcat că nu toţi românii pot spune spune asta. Ceea ce ar trebui să fie un gest reflex, firesc, normal şi instinctiv este privit de majoritatea ca ceva anormal, o nebunie.

Probabil, o parte din vina pentru asta o au tot românii plecaţi să trudească pe dincolo şi care îşi lasă odraslele în grija băiatului mai mare din blocul vecin, iar acestea, după o copilărie trăită pe coclauri, va ajunge să păstreze blestematul ăla de portofel. 

Întrebarea este ce le oferă statul roman ca să fie în stare să dea înapoi portofelul? Îmi vine greu să cred că migrăm peste hotare de bine ce e la noi. Mă îndoiesc că e visul multora să-şi lase familiile, prietenii, viaţa întreagă, să meargă “dincolo” să-şi caute de lucru. Aici nu prea ai nimic de la cei pe care i-ai votat şi pe care i-ai pus sus şi atunci îţi iei lumea-n cap. Iei traista în spate, îţi pupi rudele şi familia de rămas bun şi o iei la pas, sperând că, într-o zi, vei ajunge în situaţia în care vei da şi tu înapoi portofelul.