Am şi eu un (dumne)zeu…

Să spun că m-au convins preoţii sau să spun că m-am convins eu? Oricum nu contează… Dar este adevărat… am un… cred în ceva. (Dumne)zeul meu are chiar un chip şi în plus îmi este şi prieten.

Nu este nici înalt, nici scund. Este slab, are părul lung, negru şi creţ. Ochi căprui… Se îmbracă în negru şi îi plac platformele. Ei… aşa e El… mai ciudat. Pe unii îi sperie, pe alţii îi amuză… dar rar lasă pe cineva indiferent.

Şi încă ceva… (dumne)zeul meu are idoli… îi plac şi îi admiră. Cu toate astea, respectă o poruncă: “Eu sunt (dumne)zeul meu şi nu am alţi (dumne)zei în afară de Mine”.

Ironia libertăţii…

Toţi tânjim după libertate. Vrem să fim liberi. Sclavii negrii din Statele Unite au vrut să fie liberi, deţinuţii vor să fie liberi. Chiar şi libertatea poate fi un lucru înspăimântător, dacă şti de unde să o priveşti…Când eşti liber, când nu mai eşti un sclav (în orice formă s-ar manifesta), pe cine mai arunci vina când greşeşti. Oare libertatea asta, după care salivăm abundent, ideea de a face ce vrem şi nu ce ne este spus, oare… nu înseamnă mai multă responsabilitate? Oare nu este mai greu să alegem noi ce vrem, decât să aleagă alţii pentru noi şi… dacă iese prost să spunem “el… el a vrut să fie aşa. el… el a spus să o fac”?

Eu nu militez împotriva libertăţii… Eu nu vreau să fiu sclav… eu nu vreau să fiu supus şi indoctrinat. Eu vreau ca lumea să deschidă ochii… Ba nu. Vreau ca lumea să vadă. Libertatea nu este un porumbel alb. Este un glob de sticlă. Ceva ce trebuie protejat, preţuit, ceva pentru care trebuie să luptăm, dar şi pentru care să ne sacrificăm.

Cei care văd asta pot spune că sunt liberi… cei care nu. Ei bine, cei care nu probabil nu ştiu în ce se bagă. Tâmpiţii care vor libertate doar pentru că sună a ideal suprem, tâmpiţii care cred că libertatea înseamnă doar libertate. Aceştia nu-i vor putea face faţă şi vor fi sodomizaţi, distruşi din interior de forţa ei….

În fugă prin artă

Am stat zilele trecute şi am privit pe geam. Nu am văzut lucruri ieşite din comun. Nu am văzut oameni cu trei capete, nu am văzut ploaie cu sânge, nu am văzut nici măcar un câine şchiop sau un beţiv care se clatină agale către o altă dimensiune…

Dar am văzut ceva… FUGĂ. Da. Chiar asta. Grabă, alergătură, dinamism. Asta am văzut. Tineri cu telefoanele mobile pornite pentru a asculta ultimele hituri, femei cu plase pline (pe jumătate ce-i drept) cu zarzavaturi şi oameni de afaceri la costum cu diplomate în mână. Cu toţii fugeau de mama focului în stânga şi în dreapta…. stresaţi şi gânditori.

Acela a fost momentul când am realizat de ce dracu’ nu mai pot eu să văd un film bun sau să mai am o amărâtă de şansă da a citi o carte bună. Păi cine să le facă? Tipul ăla cu păr gelat, doamna care nu mai ştie ce să gătească sau tipul care se gândeşte la o mega strategie de marketing?

Nu vreau să zic prin asta că nu mai apar cărţi şi filme… cum să nu apară? Problema este chiar că apar prea multe. În trecut aveam “Justine“, “Hamlet“, “Pe aripile vântului“, azi avem “Shoppig la Paris”, “Arta machiajului”, “1.000 de manele de ascultat într-o viaţă”, genul ăsta de chestiuni.

Îmi este dor de morţi… de morţii care ştiau să facă artă… de morţi. Mai vreau să savurez nişte pagini cu litere negre, mai vreau un “California Dreamin’“… Mai vreau…

(Re)născut precum Pheonix

Iată că am ieşit şi eu în lume… în lumea virtuală mă refer. Aici poţi fi cine vrei tu sau ce vrei tu. Poate rândurile pe care le voi scrie aici vor fi doar imaginaţii şi aberaţii sau poate că nu. Poate voi spune adevărul nud… adevărul meu, lucrurile cum le văd eu şi cum le simt.

Va fi ca un jurnal intim publicat în toate colţurile lumii, pentru a face din secrete, cunoştinţe şi din idei, ideologi. Vise mari nu? Mă deschid în faţa ta, cel ce citeşti aceste rânduri sau poate te manipulez cu minciuni… cine să ştie? Puterea este acum în mâinile tale. TU vei decide ce să crezi, de ce să te amuzi, pentru ce să te enervezi şi, cine ştie, pentru ce să simţi mai mult.

Scopul meu nu este unul divin şi nici nu încerc să schimb lumea… vreau doar ca gândurile mele, publicate pe ecran, să stârnească cel puţin un sentiment, o emoţie, o trăire, ceva. Pe curând dragă cititorule…